AO „Crio-inform” a fost constituită la 07 iunie 2000 şi a fost înregistrară la 29 noiembrie 2000. Aria de activitate a organizaţiei cuprinde fostul judeţ Edineţ(raioanele Briceni, Edineț,Ocnița,Dondușeni și Rîșcani). Scopul de bază al organizaţiei este dezvoltarea comunitară prin implementarea diferitor proiecte social –economice, informaţionale , ecologice la nivel de localitate şi regiune.
PRINCIPIILE DE ACTIVITATE ALE ASOCIAŢIEI
-
Asociaţia se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în baza principiilor libertăţii de asociere, legalităţii, publicităţii şi transparenţei, egalităţii în drepturi a tuturor membrilor, liberei exprimări a opiniei de către toţi membrii şi accesului lor la orice informaţie ce ţine de activitatea Asociaţiei, autoadministrării şi autogestiunii.
-
Asociaţia este liberă să-şi aleagă activităţile proprii, formele şi metodele de activitate şi să-şi stabilească structura sa internă de organizare. Se interzice imixiunea autorităţilor publice în activitatea Asociaţiei, precum şi imixiunea Asociaţiei în activitatea autorităţilor publice.
-
Asociaţia promovează în activitatea sa valorile şi interesele naţionale, civice, ale democraţiei şi statului de drept, parteneriatul, competiţia deschisă şi respectă normele etice ale sectorului necomercial.
-
Asociaţia va evita pe parcursul activităţii sale apariţia conflictului de interese.
-
Activitatea Asociaţiei are un caracter transparent, informaţia cu privire la actele de constituire şi cele programatice este accesibilă tuturor. Tuturor persoanelor fizice si juridice se garantează accesul liber la raportul de activitate şi financiar al Asociaţiei.
SCOPURILE ŞI METODELE DE REALIZARE
Scopurile Asociaţiei constau în contribuirea la:
-
Protecţia mediului înconjurător;
-
Dezvoltarea economică locală
-
Promovarea eficienței energetice ,energiilor regenerabile și reduceriiCO2
-
Suport APL în promovarea descentralizării și consolidării autonomiei locale
-
Dezvoltarea comunitară şi intercomunală
-
Managementul integrat al deşeurilor
-
Protecţia şi asistenţa socială
-
Dezvoltarea sistemelor informaţionale
-
Elaborare de politici publice, strategii de dezvoltare, studii de fezabilitate, audite energetice , etc.
Pentru a-şi realiza scopurile, Asociaţia va desfăşura următoarele activităţi:
-
Organizarea şi participarea la seminare, conferinţe, întruniri, lecţii etc., în vederea realizării scopurilor statutare cu atragerea specialiştilor calificaţi în domeniile prioritare de activitate ale Asociaţiei;
-
Analiza problemelor cu care se confruntă societatea , care au impact nemijlocit asupra vieţii oamenilor;
-
Contribuţie la elaborarea şi implementarea politicilor publice în diferite domenii;
-
Ridicarea nivelului calitativ al potenţialului cognitiv şi intelectual al cetăţenilor;
-
Editarea şi multiplicarea publicaţiilor periodice ;
-
Acordarea de asistenţă persoanelor social-vulnerabile;
-
Acordarea, în conformitate cu cerinţele legislaţiei, a asistenţei consultative, analiză, evaluare, monitorizare în toate sectoarele şi sferele social-economice;
-
Elaborarea, implementarea/realizarea, evaluarea şi monitorizarea diferitelor proiecte la nivel local/naţional în scopul dezvoltării potenţialului social-economic şi uman al Republicii Moldova şi în scopul atingerii obiectivelor Asociaţiei.
Pentru realizarea scopurilor propuse Asociaţia are dreptul:
-
să reprezinte interesele membrilor Asociaţiei în autorităţile publice şi alte organizaţii;
-
să asigure protecţia drepturilor şi intereselor membrilor săi;
-
să fondeze mijloace de informare în masă proprii;
-
să desfăşoare activitate editorială;
-
să difuzeze liber informaţia despre activitatea sa;
-
să obţină de la autorităţile publice informaţia necesară pentru desfăşurarea activităţii statutare;
-
să încheie contracte din numele său, să procure şi să realizeze bunuri în conformitate cu scopurile statutare;
-
să participe la concursuri naţionale şi internaţionale în vederea obţinerii de comenzi sociale şi dotaţii din partea statului, precum şi în vederea obţinerii de granturi şi burse de la alte ţări, de la fundaţii naţionale, străine şi internaţionale;
-
să încheie cu persoanele fizice şi juridice acorduri bilaterale şi multilaterale de colaborare, în vederea realizării scopurilor şi sarcinilor statutare;
-
să creeze întreprinderi şi alte organizaţii cu drept de persoană juridică;
-
să procure complexuri patrimoniale, bunuri mobile şi imobile necesare pentru desfăşurarea activităţii şi asigurarea bunei funcţionări a Asociaţiei.
În conformitate cu art. 188 Cod Civil şi art.28 al Legii nr.837-XIII cu privire la asociaţiile obşteşti, Asociaţia are dreptul să desfăşoare activitate economică ce rezultă nemijlocit din scopurile prevăzute în statut şi în exclusivitate pentru realizarea scopurilor statutare.
Citeşte mai mult...